Moarte cumplită pentru o femeie suspectă de coronavirus! Vecinii au crezut ca s-a declanșat iadul în casa ei

24 04. 2020, 11:02

Moarte cumplită pentru o femeie! O femeie în vârstă de 68 de ani din Walsall, West Midlands, care era suspectă că ar fi fost infectată cu coronavirus, a murit într-o explozie.

Potrivit The Sun, dintr-un rezervor de oxigen au ieșit scântei, fotoliul luând foc, iar apoi explodând, cu totul, canistra. Lynn Hadley, femeia de 68 de ani, a murit pe loc în locuința sa. Focul provocat de explozie a cuprins imediat casa femeii.

Membrii familiei sale au chemat inițial un echipaj de medici pe ambulanță pentru a o verifica pe femeia de 68 de ani. Aceasta prezenta anumite simptome precum cele ale Covid-19. Medicii de pe ambulanță au început un tratament cu oxigen, însă din dispozitiv au sărit scântei, astfel a pornit incendiul devastator.

La fața locului au fost trimise încă două ambulanțe, pompieri și poliția. Incidentul a avut loc în data de 13 aprilie 2020.

”Nivelul de oxigen era prea scăzut, așa că a avut nevoie de terapie. După câteva minute după ce paramedicii au conectat-o la cilindrul de oxigen, au ieșit scântei. Fotoliul a luat foc, acolo unde se afla și femeia. Paramedicii au reușit să se salveze din casă, dar și membrii familiei”, potrivit publicației. s